Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani, s-a declarat dezamăgit după eșecul cu Farul Constanța și a pus tunurile pe unul dintre jucătorii doriți de către antrenorul Marius Croitoru. FC Botoșani și Farul Constanța s-au întâlnit vineri seară, în cadrul etapei cu numărul 14 din Liga 1, pe Stadionul Municipal din Botoșani, iar trupa lui Gheorghe Hagi s-a impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Dussaut, în minutul 23, respectiv Adrian Petre, în minutul 88, din penalty.
La finalul acestei partide, Valeriu Iftime l-a criticat pe Jucie Lupeta, atacantul portughez în vârstă de 28 de ani, pe care Marius Croitoru l-a înlocuit în minutul 40.
Patronul a anunțat deja că la iarnă vor exista schimbări mari în lotul echipei FC Botoșani. A fost un meci frumos până la urmă. Eu cred că am jucat fotbal, am avut două bare. Nu a fost cel mai bun meci de fotbal, dar a fost deschis. A fost un arbitraj bun. Am avut neșansă, pentru că am lovit bara de două ori. Nu putem spune că a fost un meci urât.
Suntem într-o criză de rezultate, înțeleg, sper ca Marius să aibă soluții. E clar că ceva se întâmplă când îl scoți pe căpitanul de echipă în minutul 40. Bine, pe Lupeta puteai să îl scoți din minutul minus 100. Marius mi-a spus că îl face fotbalist. Eu i-am spus că e lemnos, la cum se mișcă, nu pare deloc elastic.
E adevărat că eu sunt trist, descumpănit și dezamăgit de seara asta, dar până la urmă ăsta e nivelul nostru. Trebuie să ne punem pe treabă, pentru că a fi în play-off și a nu fi în play-off nu e mare distanță.
Nu mă gândesc deloc să iau măsuri din astea cu antrenorul. Nu e treaba mea, e treaba antrenorului. În iarnă, categoric trebuie restructurat lotul. Nu cred că mă prinde Paștele cu Lupeta! Mi se pare că e antifotbal! Dar poate așa l-a văzut Marius, poate e bun”, a spus Valeriu Iftime, la Digi Sport.
Sursa: Prosport