În noaptea de sâmbătă spre duminică vom trece la ora de iarna și ar putea fi ultimul an în care vom face această trecere. Astfel, ora se va schimba în noaptea de 30 spre 31 octombrie, iar atunci ora 04:00 va deveni ora 03:00 ca urmare a schimbării orei.
Anul 2021 ar putea fi ultimul în care vom face aceste schimbări. Comisia Europeană a cerut renunţarea la schimbarea orei, dar deocamdată România nu a ratificat încă recomandarea.
După un sondaj realizat în tot spaţiul comunitar, Comisia Europeană a propus eliminarea schimbării sezoniere a orei, propunere susţinută în primul rând de Germania. Parlamentul European a votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Fiecare stat membru urma să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară.
Conform propunerii de acum doi ani a Comisiei Europene, statele membre care decid să menţină permanent ora de vară trebuiau să efectueze ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferau să rămână la ora standard urmau să schimbe ora pentru ultima dată în ultima duminică din luna octombrie 2021. Era prevăzută, însă, şi posibilitatea unei amânări de 12 luni.
În condiţii normale, România şi celelalte state membre ale UE urmau să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor până în aprilie 2020, după care urma o etapă de coordonare. Negocierile privind Brexit şi izbucnirea pandemiei a oprit însă complet acest proces, care ar putea fi reluat cel mai devreme în 2022.
În România, o propunere legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României (L281/2018) a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 29 mai 2018, în calitate de primă Cameră sesizată. La data respectivă şi guvernul României şi-a exprimat poziţia de a nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.
Când a fost introdusă ora de iarnă în România
Amintim că în România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie).
Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii,