Zeci de concentratoare de oxigen au fost donate de Asociația „Salvează o inimă” Spitalului Județean Botoșani. Deși inițial, președintele asociației, Vlad Plăcintă, a precizat că va cumpăra 30 de concentratoare, într-un final au fost achiziționate 55.
25 dintre acestea au ajuns la secțiile de boli infecțioase și 30 la Direcția de Sănătate Publică (DSP).
„M-am răzgândit în ultimul moment! Nu am mai luat 30 de concentratoare am luat 55. Bănuți provin din redirecționarea celor 3.5% a formularului 230 pe anul 2020”, a precizat Vlad Plăcintă.
Medicul șef al Secției de Boli Infecțioase, Valentina Morcov, a precizat că aceste aparate reprezintă „un suflu de prospețime și optimism din partea unui om inimos”.
„Mulțumim din suflet, domnule Vlad Plăcintă, pentru că ați rezonat cu nevoile noastre și ați sărit din nou în ajutorul pacienților botoșăneni care luptă în aceste zile cu boala”, a precizat medicul.