Consilierii locali au majorat, joi, cuantumul burselor sociale pentru elevii din municipiul Botoșani. Propunerea de majorare a burselor sociale de la 120 lei la 300 lei a venit din partea consilierului local Ada Macovei, care a făcut un amendament la proiectul de Hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea cuantumului și a numărului de burse acordate în învățământul preuniversitar de stat din municipiul Botoșani, pentru anul școlar 2021-2022.
”Bursa de ajutor social se acordă copiilor cu probleme foarte mari și foarte grave, orfani sau bolnavi de TBC, care se află în evidența dispensarelor scolare sau bolnavi de diabet, boli oncologice sau alte boli grave și care nu se pot descurca cu banii pe care îi iau de la stat sau de la familiile lor și care totuși vin la școală. Și am avut și anul acesta un copil care a dat bacalaureatul într-un spital de oncologie de la București și l-a luat. Nu facem o gaură în buget dacă ajutăm copiii aceștia cu probleme extraordinar de grave să meargă la școală. Am propus 300 lei pentru bursa socială. Acești bani înseamnă mult pentru copiii aceștia și pentru familiile lor”, a declarat Ada Macovei.
Consilierii locali au votat amendamentul, astfel că bursa socială a crescut de la 120 lei la 300 lei. În primul semestru bursa de performanță va fi de 300 de lei, de merit 150 de lei și studiu 130 lei.
În smestrul II va crește bursa de performanță la 500 lei , bursa de merit la 200 lei, bursa de studiu la 150 lei, iar cea socială se menține la 300 lei. Pentru anul 2021,s-a alocat municipiului Botoșani suma de 2,3 milioane lei
Vezi aici repartiția burselor pe școli!