FOTO! Un tânăr care încerca să treacă frontiera de stat din Ucraina spre România, reținut de polițiștii de frontieră din Botoşani

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat și reținut un cetățean ucrainean care a încercat să intre ilegal în România, cu intenţia de a găsi un loc de muncă în ţara noastră, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Potrivit sursei citate, în data de 27 octombrie, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, o persoană care încerca să treacă frontiera de stat din Ucraina spre România.

Colegii noştri s-au deplasat în zonă şi au reținut persoana în cauză. În urma verificărilor efectuate și cercetării la fața locului, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul are cetățenie ucraineană, este în vârstă de 21 de ani și a încercat să intre ilegal în România cu intenţia să găsească un loc de muncă”, a precizat Răcnea.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. De asemenea, se efectuează cercetări în comun cu autorităţile de frontieră ucrainene sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza acordului de readmisie încheiat între Uniunea Europeană şi Ucraina, cetăţeanul a fost preluat de autorităţile statului vecin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *