Haos total la o societate comercială din subordinea Consiliului Local Botoșani. Este vorba de societatea Eltrans, care este la un pas de dizolvare, anunțul fiind făcut miercuri, într-o conferință de presă, de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Edilul a precizat că societatea Eltrans nu are în acest moment conducere, iar Consiliul de Administrație, care a fost numit provizoriu, nu poate să ia decizii, după ce prefectul județului Dan Nechifor a atacat în contencios hotărârea de Consiliu Local privind numirea acestuia. Cosmin Andrei spune că acest CA provizoriu la Eltrans a fost o soluție de avarie, tocmai pentru a nu se ajunge la dizolvarea societății.
”Suntem într-o situație destul de critică cu societatea Eltrans, acolo unde am numit un Consiliu de Administrație provizoriu, dar, din păcate, domnul prefect a atacat în instanță și această hotărâre a Consiliului Local și riscăm în acest moment dizolvarea societății. Societatea nu mai are Consiliu de Administrație, nu mai are conducere. Suntem în litigiu, de asemenea, cu Instituția Prefectului pentru o altă hotărâre, dar nu puteam sta cu această hotărâre până la soluționarea litigiului și am numit un CA provizoriu, așa cum spune legea, pentru a putea funcționa până se soluționează acțiunea în instanță a domnului prefect, Indiferent cum se soluționează, am fi luat act și am fi respectat-o. Am numit un CA provizoriu pentru funcționarea societății, dar această decizie a domnului prefect care a venit destul de târziu ne pune în situația să căutăm soluții disperate să nu dizolvăm societatea Eltrans, pentru că în această situație suntem. Fac un apel la dumnealui să reanalizeze ceea ce a făcut cu a doua decizie de suspendare a hotărârii pentru un consiliu provizoriu până la soluționarea în instanță. Atacarea unui Consiliu de Administrație provizorii este de neînțeles. Nu are cine să semneze documentele, statul de salarii la Eltrans”, a declarat primarul municipiului Botoșani.
De asemenea, mandatul directorului Eltrans, Victor Ivănescu, a expirat, iar acesta nu poate fi prelungit tocmai din lipsa unui Consiliu de Administrație la societate.