Inspectoratul de Poliție Botoșani, anunț privind condițiile ce trebuie respectate începând cu data de 25 octombrie

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară în permanență activități pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și de informare a cetățenilor cu privire la noile prevederi legislative și măsuri adoptate în acest context, potrivit unui comunicat transmis de instituâie.

Cele mai multe dintre aceste activități se realizează prin cooperarea cu alte structuri cu atribuții pe linia menținerii ordinii publice, scopul fiind unul comun, și anume combaterea răspândirii virusului.

Potrivit sursei citate, activitățile vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici, precum și mijloacele de transport în comun.

Având în vedere noile măsuri, aplicabile începând cu 25 octombrie a.c., activitățile polițiștilor botoșăneni integrează verificarea respectării prevederilor referitoare la portul măștii de protecție, respectarea interdicției de circulație, a programului de funcționare al operatorilor economici, restaurantelor, cafenelelor, precum și respectarea obligației persoanelor de a face dovada, în condițiile date, a dovezii de vaccinare sau trecere prin boală.

Totodată agenții economici sunt instruți cu privire la modul de verificare a certificatelor verzi pe care cetățenii trebuie să-l prezinte, în momentul în care care doresc să intre în incinta localurilor.

Dintre restricțiile ce trebuie respectate începând cu data de 25 octombrie, menționăm următoarele:

– circulația, în intervalul orar 22:00 – 05:00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere, a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții

– programul de funcțioare al agenților economici este stabilit în intervalul orar 05:00 – 21:00, inclusiv centrele și parcurile comerciale, unde accesul este permis doar pentru persoanele care dețin certificat verde;

Excepție: –în magazinele alimentare,farmacii și benzinării se poate intra fără certificat verde;

Se aplică, până la 30% din capacitatea spațiului, și activităților sau evenimentelor organizate și desfășurate în spații închise sau deschise de persoanele fizice, operatorii economici, instituțiile publice în următoarele domenii:

  • muzee, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii;
  • săli de sport și/sau fitness;
  • jocuri de noroc;
  • piscine interioare;
  • locuri de joacă pentru copii;
  • săli de jocuri;
  • târguri, bâlciuri, talciocuri.

Excepție: –farmaciile, benzinăriile, activități de livrare la domiciliu, transport rutier de persoane și de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

– purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, pentru toate categoriile de persoane, vaccinate, trecute prin boală sau nevaccinate;

– este interzisă organizarea de petreceri private (nunți, botezuri etc.).

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri. Totodată, solicităm tuturor cetățenilor să se informeze din surse sigure cu privire la  regulile ce intră în vigoare și să dea dovadă de o conduită responsabilă.

Poliţiştii vor continua activitățile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici și în perioada următoare, se mai precizeaza în comunicatul IPJ Botoșani.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *