Un nou centru de vaccinare s-a deschis, miercuri, în municipiul Botoșani. Acesta a fost amenajat la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”. Zeci de persoane au mers de la prima oră să se imunizeze. Decizia a fost luată de autorități după ce numărul persoanelor care vor să se vaccineze a crescut în ultima perioadă.
Botoșănenii vor fi imunizați cu vaccinul Pfizer, Moderna și Janssen. Programul de vaccinare este de la orele 08.00 până la orele 20.00, de luni până duminică.
”Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european”, susțin reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Botoșani.