Un bărbat de 36 de ani a plătit o mie de euro pentru un permis de conducere fals. Polițiștii de frontieră l-au lăsat fără document și s-a ales și cu dosar penal. Totul a ieșit la iveală pe 24 octombrie, când bărbatul s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei. Bărbatul, din Republica Moldova, a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia valabil pentru categoriile B şi C.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere în timp ce se afla pe teritoriul Poloniei plătind suma de 1000 de euro.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, se precizează într-un comunicat al Poliției de Frontieră.