Direcția de Sănătate Publică Botoșani a raportat, luni, 114 cazuri noi de coronavirus. Cele mai multe persoane depistate pozitiv COVID-19 sunt din municipiul Botoșani, respectiv 52, după care din Dorohoi-șase și Răchiți- cinci.
Rata de infectare COVID 19 este de 9,10 la 1000 de locuitori în municipiul Botoșani, o incidență de peste 6 la mie înregistrând și localitățile: Bucecea – 7,54, Blândești – 8,64, Cristești – 8,80, Curtești – 6,72 și Sulița – 13,16.
Localitățile Vorona și Hlipiceni, care duminică depășeau pragul de 6 la mia de locuitori, au ajuns luni la o incidență de 5,95, în cazul comunei Vorona, respectiv 5,90 în cazul comunei Hlipiceni. Rata de infectare COVID la nivelul județului Botoșani este de 4,79 la mie.