Un nou centru de vaccinare va fi deschis, de săptămâna viitoare, în municipiul Botoșani. Acesta va fi amenajat în Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” și va avea trei circuite. Decizia a fost luată de autorități deoarece numărul botoșănenilor care aleg să se imunizeze a crescut în ultimele săptămâni. Doritorii vor putea fi imunizati cu Pfizer, Johnson sau Moderna.
Directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, împreună cu prefectul Dan Nechifor au mers, vineri dimineață, la Sala Polivalentă, acolo unde s-au întâlnit cu reprezentanți ai Primăriei și ai DSPSA pentru a pune la punct toate măsurile pentru înființarea centrului.
„Cum numărul de persoane care s-au vaccinat la nivelul județului Botoșani a crescut exponențial în ultimele zile, pentru a scădea presiunea pe centrul de vaccinare de la Colegiul Gheorghe Asachi din muncipiul Botoșani și faptul că numai ieri s-au vaccinat 1.500 de persoane, am ajuns la concluzia că este necesar să mai deschidem un centru de vaccinare fix pe lângă maratoanele pe care le vom mai desfășura la nivelul județului Botoșani”, a declarat directorul DSP Botoșani, Monica Adascalitei.
Un număr de 1467 de botoșăneni s-au vaccinat joi, din care 1068 cu prima doză, 284 cu doza 3 și 115 cu doza 2. Sâmbătă, la ora 10:00 începe maratonul vaccinării de la Uvertura Mall. Doritorii vor fi imunizați la alegere cu vaccinul Pfizer, Moderna sau Janssen. Maratonul are loc sâmbătă și duminică, de la orele 10.00 până la orele 19.00. Nu este necesară o programare.