Francisca, cântăreața originară din Botoșani, este o femeie hotărâtă! Ce-și propune, aia-i iese. Ultima țintă: să „lovească” pe platourile de filmare de la Hollywood.
„Mi-am început cariera, în adevăratul sens al cuvântului, încă de când am ajuns în semifinala X Factor și m-am stabilit în București. În prezent, sunt ringannouncer pentru galele sportive de K1, lucru care mă pasionează, am jucat în două filme, unul va avea premiera anul viitor, am două proiecte muzicale: Francisca – sub numele meu real, după care sunt cunoscută și aici, în țară, și unde am lansat majoritatea pieselor în limba română. Proiectul Ciska a luat naștere acum doi ani, când mi-am propus să încerc să mă exprim mai… liber, ca să zic așa. Am vrut să schimb complet conceptul, numele, stilul, tot! Nu am vrut să mă folosesc în niciun fel de identitatea primului meu proiect pentru că aici au loc lansări internaționale, iar piesele sunt marea majoritate în engleză și spaniolă. Am făcut parte din proiectul ”Vorbește lumea” aproape un sezon, însă acum am nevoie de timp pentru a mă concentra doar pe muzică. Să vedem cât mă ține :))… Eu sunt destul de ambițioasă și, recunosc, nu voi refuza niciodată un proiect care mă va avantaja!”, a povestit Francisca pentru Cancan.ro.
În viața profesională, botoșăneanca are ținte bine stabilite.
„Eu sunt fericită când oamenii simt muzica mea și când mă cunosc prin intermediul acesteia. Vreau să joc într-un film (o producție mare, mare, la Hollywood), să prezint un meci de kickboxing între cei mai mari campioni ai momentului și, cel mai important, să colaborez cu câțiva mari artiști și producători de pe wishlist-ul meu. Nu mă voi da bătută până când piesele mele vor răsuna peste tot! Pe mine dacă mă dai afară pe ușă, te trezești că intru pe geam …hahahah”, a spus pentru Cancan.ro.