Consiliul Județean anunță investiții de două milioane de lei în secțiile de infecțioase ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. Echipele de conducere ale Consiliului Județean Botoșani și Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” au pus accent pe reabilitarea și modernizarea clădirilor în care funcționează secțiile de boli infecțioase copii și adulți, potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Județean.
Săptămâna aceasta, au fost finalizate și lucrările la rețeaua de distribuție a agentului termic și apă caldă, pentru a se elimina pierderile de agent termic de pe traseul exterior, care duceau la scăderi de presiune.
„Facem tot ceea ce este omenește posibil pentru a aduce sistemul sanitar botoșănean la un nivel cât mai înalt. Atât din fondurile proprii ale unității sanitare, cât și din cele puse la dispoziție de către Consiliul Județean, la Secția Infecțioase s-au făcut lucrări importante în acest an. S-au înlocuit rețelele de oxigen, cele electrice și s-au igienizat saloanele pentru a putea asigura cele mai optime condiții de tratament pentru bolnavi. De asemenea, s-a reabilitat rețeaua de furnizare a agentului termic, astfel încât să nu mai existe pierderi și să se poată asigura confortul termic. Erau probleme mari pe care echipa de management condusă de doamna Doina Caba le-a gestionat foarte bine”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, adăugând că rețeaua de aprovizionare cu agent termic din curtea spitalului nu a mai fost reabilitată de 35 de ani.
Managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, Doina Caba, subliniază că eforturile pentru a aduce instituția sanitară la standarde mai înalte sunt substanțiale și se fac continuu. „Pentru a avea un act medical de calitate trebuie să avem și condiții normale de tratare a pacienților. Facem eforturi pentru a recupera ceea ce nu s-a făcut de-a lungul timpului, dar și să ținem piept și valului patru al pandemiei, care se manifestă atât de violent. În această vară, în secțiile de infecțioase, unde acum se tratează bolnavi de Covid, am investit două milioane de lei. O parte din acești bani încercăm să-i recuperăm din fondurile europene destinate luptei împotriva acestei pandemii”, a declarat Doina Caba.
Lucrările la rețeaua de furnizare a agentului termic s-au ridicat la aproximativ 300.000 de lei din fondurile Spitalului Județean și au constat în înlocuirea a 141 de metri de țevi prin care se furnizează agentul termic și a celor 130 de metri de țeavă ai coloanei de apă caldă. De asemenea, s-au schimbat vanele și distribuitorul de apă caldă din centrala termică, pentru a se asigura parametrii necesari transferului energetic.
Consiliul Județean și Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, în parteneriat, au depus în cadrul Apelului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19” din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 proiectul „Îmbunătățirea siguranței pacienților și asigurarea condițiilor optime de spitalizare în contextul crizei sanitare Covid-19 în cadrul Secției Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență «Mavromati» Botoșani” în vederea recuperării a sumei de 1,7 milioane de lei investită în această vară în instalațiile electrice și de oxigen de la secțiile de infecțioase, se mai precieaza in comunicat.