Municipiul Botoșani ar putea intra în lockdown, potrivit unui anunț făcut, miercuri, de prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor. El susține că analizează această măsură pentru că numărul îmbolnăvirilor este foarte mare, iar cadrele medicale abia fac față ratei mari de infectare.
Nechifor a precizat că dacă se va lua o decizie cu privire la un lockdown la nivel național, atunci nu va mai avea sens să ia o astfel de măsură la nivelul județului, însă altfel va decide ca municipiul Botoșani să fie într-un lockdown total în perioada vacanței de iarnă, de două săptămâni.
„Dacă se va hotărî un lock down la nivel național nu va avea sens să facem noi un lock down la nivel județean. Eu mă gândeam undeva în vacanța de iarnă să încercăm un lockdown măcar două săptămâni pentru a da o gură de respiro pentru personalul medical”, a declarat prefectul Dan Nechifor.
Marți, în municipiul Botoșani se înregistra o rată de infectare de 8,97 la mia de locuitori.
O nouă comună din județul Botoșani intră în carantină
Este vorba despre comuna Cristești, unde rata de îmbolnăvire a crescut vertiginos în ultima perioadă. Potrivit prefectului județului Botoșani, Dan Nechifor, decizia de carantinare urmează a fi luată în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În comuna Cristești, rata de infectare era, marți, de 10,24 la mia de locuitori. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, filtrele de la intrările în comune nu și-au dovedit eficacitatea până acum, astfel încât va fi înființată o patrulă care va monitoriza localitatea.
Până la vacanța de iarnă, după nr de infectari si, de ce nu,de decese, nu o să mai ai pentru cine să faci,cum ziceți voi, ,,lock dawn”. Din păcate, doar dă bine în presă, ca și articol ,în rest, e prea târziu. Peste o săptămână, mulți dintre noi v-om fi deja infectati, dacă nu,mai mult de atât. Cine mai rămâne după noi,deja ne va face pomenirea de 7 zile. Nu sunt vreun pesimist, dar la măsurile pe care le anunțați: ,,ne-am gândit în vacanța de iarnă, să….” . Pe bune, atât puteți să faceți pentru noi? Da eu m-am vaccinat, dacă, cumva, urma întrebarea.
Sa o inchizi pe ma-ta de sarbatori in casa !!!!
Eu de ce m-am vaccinat ? Sa stau inchis in casa impreuna cu cei ce se bat in piept ca vaccinul e otrava ? Daca nu au inteles pana acum ca e spre binele lor , atunci ce sa le facem noi care mai credem totusi in asta ?Sa stau din cauza lor in casa de sarbatori ? Nici gand !!!!!
Noi vaccinatii de ce ne bagi la puscarie ??? udrea macar a furat 100 milioane de euro si a stat 2 luni ?? noi de ce stam ?? voi nu ganditi??