Prefectul Cristian Roman a câştigat la instanţa de Contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Botoşani procesul intentat Consiliului Local Manoleasa. În dosarul 6385/40/2010, Roman a solicitat anularea unei hotărâri prin care a fost concesionată păşunea comunală. Iniţial, ca urmare a verificării legalităţii hotărârii, prefectul a solicitat revocarea actului normativ, însă Consiliul Local Manoleasa a refuzat să revoce hotărârea.
Magistraţii au decis, în şedinţa din 13 aprilie, „admiterea acţiunii formulate de Prefectul judeţului Botoşani în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Manoleasa, jud. Botoşani . Anulează Hotărârea nr. 13 din 26.03.2010 emisă de Consiliul Local Manoleasa, jud. Botoşani. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare„.
Prin HCL nr. 13 din 26.03.2010 Consiliul local Manoleasa a aprobat concesionarea păşunii comunale către Asociaţia Crescătorilor de Animale din comuna Manoleasa, atribuind contractul de concesiune direct acestei asociaţii, fără a organiza licitaţie publică, după cum prevede art. 123 din Legea 215/2001. Păşunea se află în domeniul privat al comunei Manoleasa.
Autorităţile au constatat că la Manoleasa există cazuri de conflict de interese. Şi asta din cauză că Asociaţia Crescătorilor de Animale din couna Manoleasa fac parte, în calitate de membri, Ciornei Doru, consilierul primarului (este preşedintele asociaţiei şi face parte din Consiliul Director), Mircea Cristian, băiatul primarului (este vicepreşedintele asociaţiei şi face parte din Consiliul Director), Mircea Leonard Daniel, fratele primarului şi consilier local, Mircea Mihai, primarul comunei Manoleasa şi Hangiuc Alexandru, funcţionar public (casier) în aparatul de specialitate al Consiliului local Manoleasa (este vicepreşedintele asociaţiei şi face parte din Consiliul Director).
LA MANOLEASA II DICTATURA .