Toate unitățile de învățământ din Botoșani, verificate de Inspectoratul Școlar Județean

Inspectoratul Scolar, Botosani, stiri, isjInspectoratul Școlar Județean Botoșani va desfășura, în perioada 18-22 octombrie, o activitate de inspecție tematică în toate unitățile de învățământ de stat din județul Botoșani.

Potrivit unui comunicat transmis de IȘJ, în cadrul controalelor se va verifica managementul unităţii de învăţământ (documente manageriale, organizare, planificare, respectarea legislației în vigoare), modul în care s-a realizat remedierea disfuncțiilor constatate în cadrul controlului mixt coordonat de Instituţia Prefectului, judeţul Botoşani, încadrarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, a respectării normării și legislației în vigoare.

De asemenea, se va monitoriza respectarea orarului școlii și realizării lecțiilor în format fizic/ online de către toți profesorii, asigurarea condițiilor necesare desfășurării activității în scenariile propuse și probabile, verificarea ritmicității notării, modul de recuperare a materiei din anul școlar 2020-2021 și a realizării orelor remediale, precum și modul de atragere și de gestionare a resurselor pentru buna funcționare, respectiv asigurarea cu combustibil pentru iarnă, organizarea transportului școlar/orare microbuze, asigurarea necesarului de măști și dezinfectanți, achiziționarea tabletelor/altor dispozitive electronice, necesare lucrului de la distanță, în mediul online.

Verificarea modului în care se acționează concret pentru siguranța și securitatea elevilor și a cadrelor didactice, respectarea măsurilor impuse în contextual actual de pandemie, monitorizarea absențelor și a situațiilor de risc, scenariile de funcționare și comunicarea cu Direcția de Sănătae Publică, comunicarea intra și interinstituțională va fi o altă țintă a controlului.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *