Un om de afaceri din Botoșani a cumpărat 20 de concentratoare de oxigen pentru bolnavii de coronavirus. Donația se ridică la peste 30.000 euro, aparatele, cu o valoare de 131.000 de lei, fără TVA, fiind livrate la Direcția de Sănătate Publică Botoșani.
Afaceristul botoșănean a oferit acest ajutor pentru spitalele din Botoșani, cu condiția să nu-i fie dezvăluită identitatea.
”Este, la propriu şi la figurat, o gură de oxigen, pentru bolnavi şi pentru sistemul sanitar şi îi mulţumesc pentru gestul extraordinar, atât în numele meu, cât şi al bolnavilor. Acum aceste concentratoare sunt şi mai importante, pentru că tot mai mulţi bolnavi au nevoie de terapie cu oxigen, din cauza formelor grave ale bolii”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.