Patinoarul de la Cornișa se deschide la sfârșitul lunii octombrie, cu o lună mai devreme decât în anii anteriori. Eugen Țurcanu, directorul Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement, a declarat că deschiderea are loc pe 29 octombrie, când este programată și competiția ”Cornișa IRF Rafting Cup 2021”. Potrivit sursei citate, intrarea pe gheață se va face în condiții speciale, având în vedere pandemia.
”Am decis să sincronizăm deschiderea patinoarului cu acest eveniment Cornișa IRF Rafting Cup 2021, pentru a avea un weekend plin, mai ales că afară vremea este foarte rece și ne avantajează pentru a opera în această clădire. În cursul săptămânii seriile vor fi după-amiaza, iar sâmbăta și duminica va fi deschis de dimineață până seară. Totul se va petrece după normativele în vigoare, copiii până la 12 ani sunt primiți fără niciun document care să le ateste starea de sănătate, iar cei peste 12 ani trebuie să fie vaccinați, conform reglementărilor în vigoare, la fel și însoțitorii. Cu alte cuvinte, trebuie să ne aliniem la măsurile impuse de autorități și să respectăm normele sanitare, plus faptul că patinoarul va funcționa la maxim 50%”, a precizat Eugen Țurcanu.
Acesta spune că tarifele se vor menține la nivelul celor de anul trecut.