Administratorul și doi angajați ai unei firme din Botoșani au fost trimiși în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi în varianta agravată, respectiv complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată şi în varianta agravată. Este vorba despre o femeie, administrator al societății, și doi bărbați.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 01 decembrie 2010 – 19 octombrie 2020, femeia, administrator al unei societăţi comerciale cu sediul social în judeţul Botoşani, ajutată de mai mulţi inculpaţi, a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, utilizând un număr de 1.936 de facturi fiscale, în valoare de 122.092.745,38 (cu T.V.A. aferentă de 13.958.394 lei), emise în numele unui număr de 24 de entităţi juridice, cu sediile sociale în judeţul Galaţi ori administrate de persoane fizice domiciliate în judeţul Galaţi, care atestau scriptic derularea unor operaţiuni comerciale, respectiv livrări de carcasă de bovine, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 13.958.394 lei, reprezentând T.V.A. dedusă nelegal.
În aceeași perioadă, un angajat al aceleiași firme ca şef serviciu aprovizionare şi desfacere în cadrul societăţii comerciale, împreună cu alţi inculpaţi, au ajutat- o pe femeie să-şi deducă în mod nelegal T.V.A., în cuantum de 13.958.394 lei, urmare a înregistrării în contabilitate a unor cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni comerciale reale. Și asta prin intermedierea legăturii societăţii comerciale cu sediul social în judeţul Botoşani cu reprezentanţii unui număr de 24 de entităţi juridice, cu sediile sociale în judeţul Galaţi ori administrate de persoane fizice domiciliate în judeţul Galaţi, care au pus la dispoziţia societăţii comerciale cu sediul social în judeţul Botoşani un număr de 1.936 de facturi fiscale, ce atestau scriptic livrări de carcasă de bovine. Totodată, și prin determinarea reprezentanţilor celor 24 de entităţi juridice, cu sediile sociale în judeţul Galaţi ori administrate de persoane fizice domiciliate în judeţul Galaţi, să semneze în fals contracte de furnizare, acorduri de angajament cu societatea comercială cu sediul social în judeţul Botoşani, precum şi chitanţe de plată în numerar sau alte înscrisuri, pentru a crea aparenţă de realitate a relaţiilor comerciale, dar și determinarea reprezentanţilor celor 24 de entităţi juridice, cu sediile sociale în judeţul Galaţi ori administrate de persoane fizice domiciliate în judeţul Galaţi, să completeze în fals, după dictarea sa, un număr de 1.936 de facturi fiscale, ce atestau scriptic vânzarea de carcasă de bovine, în vederea înregistrării ulterioare în contabilitatea societăţii comerciale cu sediul social în judeţul Botoşani, în scopul deducerii nelegale a T.V.A. în cuantum de 13.958.394 lei.
„În privinţa celui de-al treilea inculpat, s-a reţinut că, împreună cu alţi inculpaţi, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 23.06.2011 – 19.10.2020, a ajutat una dintre persoanele inculpate menţionate anterior – administratorul societăţii comerciale cu sediul social în judeţul Botoşani, să-şi deducă în mod nelegal T.V.A., în cuantum de 12.294.278 lei, urmare a înregistrării în contabilitate a unor cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni comerciale reale, prin: intermedierea legăturii societăţii comerciale cu sediul social în judeţul Botoşani cu reprezentanţii unui număr de 17 entităţi juridice, cu sediile sociale în judeţul Galaţi ori administrate de persoane fizice domiciliate în judeţul Galaţi, care au pus la dispoziţia societăţii comerciale cu sediul social în judeţul Botoşani, administrată de inculpată, un număr de 1.664 de facturi fiscale, ce atestau scriptic livrări de carcasă de bovine; restituirea sumelor de bani virate de societatea comercială cu sediul social în judeţul Botoşani, administrată de către inculpată, în conturile celor 17 entităţi juridice, cu sediile sociale în judeţul Galaţi ori administrate de persoane fizice domiciliate în judeţul Galaţi, pentru a crea aparenţă de realitate a operaţiunilor comerciale consemnate în cele 1.664 de facturi fiscale, după retragerea acestora de reprezentanţii entităţilor şi după ce i-au fost predate direct sau prin intermediul altui inculpat, persoanelor aflate în legătură infracţională cu una dintre persoanele inculpate menţionate anterior, în schimbul primirii unui comision; primirea în contul personal a unor sume de bani de la o entitate juridică, folosită în activitatea infracţională, virată acesteia de societatea comercială cu sediul social în judeţul Botoşani, pentru a crea aparenţă de realitate a operaţiunilor comerciale consemnate în facturile fiscale emise de prima entitate în folosul entităţii reprezentate de inculpată, pe care le-a restituit ulterior persoanelor aflate în legătură infracţională cu una dintre persoanele inculpate menţionate anterior, în schimbul primirii unui comision; determinarea reprezentantului legal al unei P.F.A., folosită în activitatea infracţională, să transfere sume de bani virate de societatea comercială cu sediul social în judeţul Botoşani, pentru a crea aparenţă de realitate a operaţiunilor comerciale consemnate în facturile fiscale emise în folosul acesteia din urmă, în conturile bancare ale unor persoane apropiate, care i-au fost remise, iar în schimbul unui comision, le-a restituit persoanelor aflate în legătură infracţională cu una dintre persoanele inculpate menţionate anterior, administratorul societăţii comerciale cu sediul social în judeţul Botoşani”, se precizează într-un comunicat al procurorilor.
În cursul urmăririi penale, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, mandatată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 13.958.394 lei, reprezentând T.V.A. dedusă nelegal de societatea comercială cu sediul social în judeţul Botoşani.
În vederea recuperării prejudiciului, pe parcursul urmăririi penale au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute în coproprietate de către inculpaţi, precum şi asupra unor bunuri imobile deţinute în proprietate de către partea responsabilă civilmente (societatea comercială cu sediul social în judeţul Botoşani).
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Galaţi – Secţia penală, pentru judecarea cauzei.