Opt botoşăneni au murit din cauza COVID 19 în ultimele 24 de ore, potrivit autorităților sanitare din Botoșani. Unul dintre cei opt bărbați decedați avea doar 34 de ani și era din Cristești.
Acesta nu suferea de alte boli și nu era vaccinat, în timp ce un altul, din municipiul Botoșani, avea 43 de ani. Acesta din urmă a intrat în stop-cardio respirator la domiciliu, iar cadrele medicale de la ambulanţă, chemate la fața locului, au efectuat un test rapid, care a ieşit pozitiv.
Un alt botoșănean mort de COVID 19 avea 70 de ani, iar alți cinci aveau vârste între 64 şi 86 de ani, toţi fiind din municipiul Botoşani.
Nu mai puțin de 222 de botoșăneni au fost depistați cu coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit datelor prezentate de Direcția de Sănătate Publică Botoșani. Numărul este în creștere față de ziua precedentă, când au fost înregistrate 166 de îmbolnăviri COVID-19. Din cele 222 de cazuri câte au fost raportate joi, 109 sunt în municipiul Botoșani și 26 în municipiul Dorohoi.
Rata de infectare cu coronavirus a ajuns în județul Botoșani la 4,42 la mia de locuitori, în timp ce incidența în municipiul reședință de județ este de 8,58 la mie.
Pragul de 6 la mie a fost depășit și de localitățile: Coșula – 6,21 la mie, Cristești – 8,80, Frumușica – 6,63 și Sulița, acolo unde incidența a ajuns la 13,39. În localitatea Tudora, rata de contaminare a scăzut la 5,65, iar la Roma la 4,59.
Eleva de 18 ani, din Botoșani, care a murit în spital, era infectată cu COVID-19
cat se poate minti pe internet, barbatul de 34 de ani este unchiul meu, daca v as arata poza cu foaia pe care scria si de limfom si de ruptura de la plaman, si de lichidul din plaman. nu mai afirmati niste lucruri care nu s adevarate!!!
lichidul din plaman nu avea legatura cu covidul?
toata prostimea stie ea mai bine!
dar vaccinat era unchiuletul?