Un accident cumplit a avut loc joi după-amiază, în zona de centură a municipiului Rădăuți, județul Suceava. Trei persoane au murit, iar alta a fost grav rănită, fiind dusă în stare de inconștiență la spital.
Din primele informații, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
„Intervin pompierii militari, cu o autospeciala pentru descarcerare si doua ambulante SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ”, anunță ISU Suceava.
Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.