Virusul COVID-19 a pătruns aproape în toate localitățile din județul Botoșani, iar, potrivit statisticilor Direcției de Sănătate Publică, singura comună care nu avea miercuri niciun infectat era Știubieni. De asemenea, există mai multe comune cu un singur caz de îmbolnăvire. Astfel, miercuri, se înregistra o singură persoană contaminată cu noul coronavirus în comunele Concești, Mitoc, Ripiceni și Santa Mare.
Câte două cazuri au fost confirmate în comunele Adășeni, Cordăreni, Hilișeu- Horia, Românești, iar câte trei cazuri în comunele Călărași, Corlăteni, Dobârceni, Manoleasa și Mihălășeni.
Situația raportată de autoritățile sanitare din Botoșani suferă modificări de la o zi la alta. Miercuri, în Botoșani erau 2.043 de persoane infectate, iar dintre acestea 1.032 sunt în municipiul Botoșani și 113 în municipiul Dorohoi.
Rata de infectare la nivel județean este de 4,45 cazuri la 1.000 de locuitori.