Accident cu victimă, luni seară, pe raza județului Botoșani. Un bărbat de 42 ani, din satul Rădeni, comuna Frumușica, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a izbit cu mașina într-un cap de pod de pe raza localității de domiciliu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
”La sosirea forțelor de intervenție, bărbatul era lângă autoturism. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ Botoșani și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei și au curățat partea carosabilă astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță”, a precizat Dorina Lupu.