Bărbatul este cunoscut drept boschetar şi a fost găsit de cetăţeni lângă ghena de gunoi din zona Şcolii 7, unde mai stătea de obicei aproape fără suflare. Alertaţi, aceştia au chemat ambulanţa. Cadrele medicale l-au găsit în şoc hipotermic. Starea acestuia este critică, susţin cadrele medicale.
“Temperatura corporală a pacientului era de aproximativ 24 de grade Celsius. A fost stabilizat şi transportat imediat la Urgenţe”, a declarat un cadru medical de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Pacientul se află pe secţia de reanimare, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire a acestuia.