Mașină urmărită trei kilometri de polițiștii botoșăneni după ce nu a oprit la semnal. Șoferul a încercat să fugă

politie rutiera radarUrmărire ca-n filme pe un drum din județul Botoșani, după ce șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor. Sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au observant în trafic, pe Drumul Județean DJ 292, în comuna Ungureni, un autoturism care avea montată la partea din față o placuță cu număr de înmatriculare provizorii diferite față de numărul montat la partea din spate autoturismului, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean.

Polițiștii au procedat la efectuarea semnalelor de oprire a autoturismului, însă conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea, fiind urmărit pe o distanță de aproximativ 3 kilometri, când a oprit și apoi a părăsit autoturismul fugind pe un teren extravilan. În scurt timp a fost prins și imobilizat de polițiști, fiind condus la sediul poliție pentru continuarea cercetărilor.

”În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că numerele de înmatriculare montate pe autoturism aparțineau altor autovehicule și erau expirate. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui autoturism cu număr fals de înmatriculare”, mai precizeaza sursa citată.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *