Peste 10.000 de cărți funciare vor fi înmânate proprietarilor din 14 unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Botoșani, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF), informează printr-un comunicat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Botoșani.
Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Botoșani.
Potrivit sursei citate, cele peste 10.000 cărți funciare au fost înregistrate în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară ca urmare a lucrărilor de cadastru sistematic finalizate la nivel de sector cadastral, în cadrul Etapei a VI de finanțare acordată de ANCPI.
Astfel unitățile administrativ teritoriale în care au fost finalizate lucrări de cadastru sistematic, la nivel de sector cadastral, din județul Botoșani sunt: Bălușeni, Blândești, Cordăreni, Darabani, Dersca, George Enescu, Mihălășeni, Mitoc, Păltiniș, Rădăuți Prut, Santa Mare, Suharau, Todireni, Trușești, Vlăsinești.
În perioada imediat următoare OCPI Botoșani va preda cărțile funciare pentru pentru a fi înmânate proprietarilor, persoane fizice și juridice, din comunele Bălușeni George Enescu, Păltiniș, Rădăuți Prut, Suharau Trușești și Vlăsinești. Iar pentru celelalte UAT-uri, predarea cărților funciare va avea loc în luna noiembrie a acestui an.
”Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanțare poate fi bugetul local”, mai precizează sursa citată.