Enriko Papa, căpitan la FC Botoșani, a sosit în urmă cu patru ani în România, la Botoșani, și a crescut odată cu gruparea din nordul Moldovei, una dintre formațiile tari ale Ligii 1. Mijlocașul de 26 de ani a ajuns căpitanul echipei ce-a terminat pe locul 6 în ultima ediție de campionat, iar în prezent, ocupă poziția secundă în clasament, după CFR Cluj, campioana ultimelor patru sezoane. Enriko este mândru de originile sale albaneze, cu toate că a părăsit Kucove, urbea natală, pentru a crește și a se dezvolta la Atena, în Grecia. La 16 ani, Enriko a trecut printr-un moment cumplit al vieții: decesul mamei. Atunci, a renunțat la fotbal timp de un an.
„Am suferit foarte mult atunci. A fost cumplit pentru mine!”, a rememorat mijlocașul.
Dorit de granzii României, CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiovei, Papa a adunat 103 meciuri în tricoul moldovenilor, marcând de 8 ori. Acesta a povestit într-un interviu acordat Libertatea cum se simte în țara noastră, mai ales că vorbește limba română foarte bine și se descurcă mai mult decât lăudabil și în scris.
„Mi-a plăcut de la început. Eu nu sunt cu fițe, voiam să ajung undeva unde să-mi dezvolt cariera. OK, Botoșani nu este New York sau Atena, dar e un loc unde poți trăi fericit și liniștit alături de cei dragi”, a spus fotbalistul pentru Libertatea.
Spune că cel mai mult îi place la români că „respectă omul de lângă, chiar dacă este străin. Îmi place totul la această țară, de la modul de viață și până la mâncare”.
„După șase luni, puteam vorbi bine. La început, mai râdeau colegii de mine, încurcam cuvinte, expresii, nu înțelegeam, apoi am început eu să râd cu ei, fiindcă deprinsesem limba și puteam să observ acest lucru. Am învățat și cu creionul în mână diverse cuvinte. Soția mea înțelege română, dar a zis că-i este rușine să nu greșească, să vrea să spună ceva și apoi să iasă altceva, așa că nu prea vorbește”, a spus, în cadrul interviului, albanezul.
Împreună cu soția sa, Kessi, are un copil de un an și zece luni Aggelos.
„Îmi sunt dragi oamenii. Da, este un oraș mic, dar curat. Nu e modern, OK, dar oamenii sunt foarte respectuoși și apropiați, se ajută. Tinerii au cam plecat din oraș, sunt mulți oameni în vârstă. Dar ce oameni sunt! Ne aduc roșii, castraveți, ouă de țară, pui de țară. „Trebuie să-ți crești copilul cu chestii naturale, bio, de la țară, direct de la țărani”, îmi spun. Iar eu am încredere în români. Ți-am zis, viața e frumoasă în partea aia de Moldova. Nu sunt zgârie-nori, nu sunt mall-uri colorate și luminoase ca la București sau ca la Iași, însă mie, nouă, ne place așa cum este. Un oraș sigur. Drept dovadă, nu mi-e frică să las casa deschisă, fără să încui cu cheia, pot pleca liniștit că nu intră nimeni! Așa e viața acolo. Las ușa deschisă, fără teamă”, spune fotbalistul.
Enriko a ținut să le mulțumească public oamenilor din Botoșani pentru modul în care l-au primit în comunitatea lor.
„O să tot spun, oamenii ne respectă foarte mult, pe mine, pe soție, pe copil, mă ajută cu orice, de parcă am face parte din familia lor. Oameni săritori în Moldova, așa că mă folosesc de moment ca să le spun public „Mulțumesc””, a spus pentru sursa citată.