Pompierul Iulian Rotariu, care a revenit în țară după ce a câștigat „Ultra Bolivia Race”, a fost primit în aplauze de colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Botoșani”. De asemenea, colegii-pompieri, l-au primit cu flori și cu un tort, pentru a sărbători rezultatul obținut de acesta.
”Ești omul care ai doborât un record mondial din 2018 cu o oră și 32 minute, deci înseamnă că ești un campion al acestei lumi. Felicitări și îți mulțumesc că ești alături de noi”, i-a transmis şeful ISU Botoșani, Decebal Muraru.
Iulian Rotariu le-a mulțumit colegilor că au fost alături de el și spune că în spatele rezultatelor lui sunt mulți oameni.
”Și în această cursă fiecare rugăciune a fost auzită, fiecare îmbrățișare a fost atinsă. A fost o cursă grea, ca și celelalte de altfel, dar parcă asta le-a întrecut pe celelalte. Cel puțin 30 de grade diferența zi-noapte, nouă ore diferența de fus orar, două zile zi și noapte doar de aeroporturi, escale, zboruri, cel mai lung zbor de 16 ore și jumătate între Columbia- Bogota și Istanbul (…) La finalul acestei curse am zis tuturor: nu eu Iulian Rotariu am câștigat cursa, ci copiii cu autism, a căror cauză o reprezint”, a spus pompierul botoșănean.
Organizată de Canal Aventure, cursa „Ultra Bolivia Race” a avut loc în perioada 20-26 septembrie în Bolivia, la o altitudine de peste 4.000 de metri.
Iulian a câștigat al patrulea titlu mondial la cele mai dificile ultramaratoane din lume, fiind deținătorul unui nou record în Bolivia. După cele șapte etape în care a parcurs 220 de km şi un efort susţinut, Iulian Rotariu a reuşit să se claseze pe locul I, cu un timp total de 23 de ore, 32 de minute şi 30 secunde.
Reuşita lui Iulian reprezintă şi un record al întrecerii, obţinând un timp cu 1h 32′ 17″ mai bun decât câştigătorul competiţiei din 2018. Rezultatul este de apreciat în condiţiile în care „Ultra Bolivia Race” a reprezentat cel mai greu concurs de anduranţă la care a participat, vreodată, Iulian Rotariu.