Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean din Republica Moldova care se afla la volanul unui microbuz, fără a deţine un permis de conducere corespunzător categoriei respective, a declarat Tatiana Radu, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
Potrivit sursei citate, în data de 4 octombrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieşi din România un cetăţean din Republica Moldova, şofer al unui ansamblu auto format dintr-un microbuz şi o autoplatformă, înmatriculate în Republica Moldova. Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto a prezentat permisul de conducere valabil pentru categoria B, necorespunzător acestui ansamblu.
”Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că avea cunoştinţă despre faptul că nu avea dreptul să conducă ansamblul auto, dar, deoarece al doilea şofer al microbuzului era obosit, s-a oferit să urce la volan pentru a ajunge mai repede în Republica Moldova. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.”, a precizat Tatiana Radu.