O delegație formată din specialiști în cooperare civili-militari, atât din România, cât și din Statele Unite ale Amercii (SUA), va fi prezentă marți, 5 octombrie, la Prefectura Botoșani, anunță printr-un comunicat Cancelaria prefectului.
Evenimentul va începe la ora 10, urmând ca, ulterior, delegația să viziteze și Primăria Botoșani, dar și Direcția pentru Sănătate Publică.
”Americanii, din cadrul Afacerilor Civile, se află în România pentru proiectul inițiativei CIMIC VICTORY 2021, o activitate de cooperare între militari și civili menită să îmbunătățească modalitățile de gestionare a situațiilor de urgență prin colaborarea dintre cele două segmente sociale. Însoțiți de militarii români din echipa CIMIC a Batalionului 1 CIMIC București, americanii și-au anunțat dorința de a afla, printre altele, detalii relevante despre județul Botoșani, modalitățile de cooperare interinstituțională, protecția și pregătirea populației în situații de criză, structurile de căutare și salvare a persoanelor, sau acțiuni privind imigranții și refugiații”, precizează sursa citată.
Vizita axată pe modalitățile de cooperare militară și civilă se desfășoară în contextul unui tur realizat de delegația mixtă, județele Iași și Vaslui fiind deja vizitate. Specialiștii CIMIC și-au propus să mai viziteze puncte de trecere a frontierei, dar și Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu”, unde partenerul american dorește să facă o donație de carte.