Direcția de Sănătate Publică Botoșani a raportat, luni, alte 112 cazuri noi de coronavirus. Rata de infectare în municipiul Botoșani a ajuns la 6,45 la mia de locuitori, însă orașul nu va fi carantinat, ci vor fi impuse restricții, care urmează să fie adoptate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
”Numărul de persoane pozitive la nivelul municipiului Botoșani este 80-70 zilnic, ceea ce este un număr mare doar pe municipiu. Pentru ca o localitate să intre în carantină, se face acel punctaj, pe care noi îl facem după mai multe criterii. Deocamdată, la nivelul municipiul Botoșani, deși rata de incidență este peste 6, se vor lua măsurile necesare conform ordinelor, adică purtarea măștii în interior și exterior, intrarea la concerte, spectacole, activități recreative doar pentru cei vaccinați sau cei care au trecut prin boală și au maxim 180 zile de la testul pozitiv.”, a declarat medicul Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică.
În zonă roșie COVID 19 se mai află localitățile: Bălușeni-4,34, Blândești=3,54,Cordăreni-4,77, Corni-3,19, Coșula-3,41, Cristești-4,09, Curtești-5,04, Dângeni-3,13, Dersca-3,50, Frumușica-3,40, Havârna-3,32, Leorda-4,46, Lunca-3,80, Mihai Eminescu-4,29, Nicșeni-3,81, Răchiți-5,37, Roma-7,38, Stăuceni-3,46, Sulița-4,35, Șendriceni-4,52, Tudora-7,47, Unțeni-3,39, Văculești-3,93, Vlădeni-3,49, Vorona-6,20. Județul Botoșani a intrat, de luni, în zonă roșie COVID cu o incidență de 3,45 la mie.
Potrivit unei Hotărâri de Guvern, pentru localitățile care au depășit rata de infectare de 6 cazuri noi la mia de locuitori în ultimele 14 zile, masca devine obligatorie în spații publice, programul magazinelor se reduce până la ora 22:00, restaurantele vor fi deschise la jumătate din capacitate pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală, nunțile și botezurile vor avea loc cu maxim 200 de invitați vaccinați sau trecuți prin boală, iar școlile rămân deschise dacă nu sunt elevi bolnavi de Covid.