O individă care se dă drept măicuță la o mănăstire din județul Alba face victime pe bandă rulantă în rândul credincioșilor bătuți de soartă, storcându-i de bani, în schimbul unor promisiuni deșarte. Cu vorbe bine alese, „măicuța Ana Maria” îi asigură pe naivii cu dare de mână că este aleasa Domnului și că rugăciunile ei au ajutat o mulțime de oameni năpăstuiți să scape de blesteme, să învingă boli cumplite și să câștige sume colosale.
„Mă consider un om binecuvântat și împlinit. Din ziua în care am ajuns aici am trăit sentimentul că Dumnezeu în nemărginita Lui bunătate, m-a ales să viețuiesc în cel mai binecuvântat loc de pe pământ. De fapt acest simțământ m-a însoțit încă de la Râmeț, când dintr-o obște de peste 100 de maici, maica stareță m-a trimis pe mine cu ascultare aici. Inițial am fost trimisă pentru a ajuta la strană, după care am rămas pentru totdeauna. Fără îndoială Măicuța Domnului a mijlocit în lucrarea aceasta”, își face introducerea „măicuța”, pe pagina sa de Facebook și pe un site dedicat specimenelor de teapa ei. Deși pe paginile web individa are niște poze cu o călugăriță de aproximativ 60 de ani, pe WhatsApp aceasta a întinerit, afișând poza unei măicuțe de circa 20 de ani. Semn că rugăciunile ei chiar își fac treaba.
Individa susține că, în schimbul unor sume generoase transferate în cont, alungă dracii, anulează farmece, ajută în afaceri și trece examene. „Lucrez pentru dezlegări de farmece și blesteme, bunăstare, dezleg cununiile legate, împreunez familii dezbinate, aduc persoana iubită înapoi, lucrez pentru spor în afaceri, reușită în examene etc. Dacă crezi că cineva îți vrea răul și lucrează cu farmece asupra ta, atunci sună-mă să te călăuzesc pe calea rugăciunii. Rugăciunea este mai puternică decât orice farmec! Vă pot ajuta telefonic pe baza numelui de botez și a zilei de naștere”, susține „dezlegătoarea de cununii”. Ca orice afacerist care se respectă, „aducătoarea de noroc” și oferte speciale: „Spune că ai văzut anunțul pe siteul … și primești un descântec de sănătate gratis!”
Și, fiindcă reclama este sufletul comerțului, escroaca a postat și niște „mărturii ale clienților satisfăcuți”: „Vă mulțumesc din suflet, măicuță, și sper ca într-o zi să pot ajunge la dumneavoastră la mănăstire să vă mulțumesc personal!”, (…) „În urmă cu doi ani soția m-a părăsit cu puternica influență a farmecelor făcute de mama ei. Am apelat la multe vrăjitoare și clarvăzătoare, dar totul a fost în zadar. Apoi cu noroc am întâlnit-o pe Măicuța Ana Maria căruia îi sunt dator pe viață pentru că mi-a adus înapoi dragostea vieții cu ajutorul harului sfânt si a rugăciunii întru numele Domnului”, (…) „Anturajul nefast și străinătatea aproape mi-a distrus familia. Eram pe marginea prăpastiei când o mătușa mi-a recomandat-o pe Măicuța Ana Maria pentru a-mi salva căsnicia, pentru a-l scăpa pe soțul meu de patima femeilor și a băuturii”.
În plasa escroacei au căzut o grămadă de naivi, care încă așteaptă minunile măicuței, după ce au plătit rugăciunile. Însă, cum nu pot face plângere la Protecția Consumatorului…
Sursa:spynews.ro