VIDEO Tânărul din Botoșani, care a ajuns să cânte din corul bisericii la SuperStar România

Robert Stredie, de 23 de ani este din Dragalina, Botoșani. În prezent locuiește în Capitală și este student la Politică, Filozofie și Economie la Universitatea din București.

Mai are o soră mai mare cu 2 ani și spune că sunt cea mai unită familie din lume. Părinții sunt fermieri și au muncit toată viața la câmp.

Provine dintr-o familie adventistă și a început să cânte la corul bisericii. A început să facă mult voluntariat și a ajuns chiar președintele consiliulului de elevi.

În 2017 a fost acceptat la Universitatea din Manchester, acolo unde a terminat al doilea pe clasă ca medie. A devenit reprezentantul studenților și student ambasador.

Nu s-a gândit niciodată să rămână acolo, mereu a avut în cap să studieze acolo, iar apoi să revină în România. Se simte legat mult prea tare de tot ce are aici, familie, prieteni.

E pasionat de actorie. A ajuns dintr-o întâmplare la un curs de canto, acum 8 ani. S-a îndrăgostit pe viață, spune el, de muzică și vrea să învețe tot mai mult.

Sursa:superstar.protv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *