Noi restricții pentru români. Ce se întâmplă în localitățile unde incidența a trecut de 6 la mie

Varianta de lucru discutată în CNSU, întrunit joi seară, se referă la prezenţă fizică la şcoală a elevilor indiferent de rata de infectare, cu criterii clare pentru suspendarea orelor în funcţie de numărul de cazuri şi cu teste rapide de salivă.

În cazul unei incidenţe a cazurilor de COVID-19 de peste 6 la mie, magazinele se închid la 22.00, iar nunţile şi botezurile au limită de participanţi cu condiţia vaccinării sau să fi trecut prin boală, neexistând opţiunea testării. Masca devine obligatorie, atât în interior, cât şi în exterior, transmite news.ro.

Coform variantei discutate la această oră de CNSU este permisă participarea zilnică, cu prezenţă fizică la cursuri, a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, indiferent de rata de incidenţă cumulată cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2; urmând să fie stabilite modalităţile de adoptare a deciziilor de suspendare a prezenţei fizice la cursuri, a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală.

În şcoli ar urma să fie utilizate testele rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pentru elevi, profesori/învăţători educatori, în scopul monitorizări permanente şi eficiente a riscului epidemiologic la nivelul acestora concomitent cu intensificarea acţiunilor de control desfăşurate de instituţiile abilitate pentru verificarea respectării normelor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2.

În ceea ce priveşte nunţile şi botezurile, în discuţia CNSU se află varianta în care organizarea de astfel de evenimente private la interior sau exterior, poate fi realizată doar în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane şi doar dacă acestea sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, neexistând varianta testării.

Totodată, în cazul restaurantelor, inclusiv în interiorul centrelor comerciale, nunărul clienţilor poate fi de până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, doar în intervalul orar 5,00-24,00, doar dacă toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

De asemenea, CNSU discută ca programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori şi pe tot parcursul săptămânii, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, să se desfăşoare doar în intervalul orar 5,00-22,00. În intervalul orar 22,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Deciziape care o va lua CNSU în această seară urmează să fie validată de Guvern sau de ministere, în cazul unora dintre prevederi, anunța Stirile ProTV care citeaza News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *