FOTO & VIDEO Preotul din Botoșani, mort într-un accident, a fost condus pe ultimul drum de zeci de preoți în frunte cu ÎPS Teofan

Preotul de 39 de ani, din municipiul Botoșani, care a murit într-un accident rutier, a fost condus, joi, pe ultimul drum de zeci de preoți în frunte cu mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan. Preotul paroh de la Tudor Vladimirescu, Ionuț Miorcăneanu, a decedat după ce mașina în care se afla s-a izbit de un cap de pod.

Accidentul a avut loc pe drumul județean DJ 282 care face legătura între localitățile Hănești și Vlăsinești. Preotul se deplasa cu mașina dinspre Hănești spre Vlăsinești, iar într-o curbă ușoară la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat pe contrasens și a lovit violent un cap de pod.

 

Pe ultimul drum l-au condus o mulțime de credincioși, mulți dintre ei avându-l ca duhovnic de ani de zile. Împietriți de durere, oamenii și-au luat rămas bun de la cel care întotdeauna avea un cuvânt bun pentru ei și le aduce alinare în orice necaz sau supărare.

Trei copii au rămas orfani de tată după moartea părintelui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *