O oală cu mâncare uitată pe foc ar fi putut provoca o tragedie, miercuri, în jurul prânzului, într-un apartament din municipiul Botoșani. Vecinii au fost cei care au dat alarma după ce au simțit miros de fum. Pompierii au ajuns imediat la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și una de descarcerare.
Unul dintre pompieri a intrat în apartament, situat la parterul blocului, pe un geam și l-a găsit pe proprietar, în vârstă de 67 ani, dormind într-una din camere. Bărbatul a fost evaluat de un echipaj al SAJ Botoșani, care a stabilit că nu se impune transportul la spital. Din fericire, întâmplarea nu a avut consecințe grave, dar pompierii atrag atenția să nu lăsați aragazul aprins fără supraveghere.