Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu i-au premiat, marți, la Palatul Elisabeta, pe sportivii români medaliați la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, alături de Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj, și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu.
Au fost prezenți campionii olimpici: Ancuța Bodnar, botoșăneanca Simona Radiș (dublu vâsle feminin), vicecampionii olimpici Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă (dublu rame masculin), Mihăiță Țigănescu, botoșăneanul Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu, Cosmin Pascari (patru rame masculin), precum și vicecampioana olimpică Ana-Maria Popescu (spadă individual).