Anunț de ultima oră despre a treia doza. Această categorie de români nu poate face vaccinul

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a precizat marţi că persoanele care au fost imunizate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson încă nu au recomandare pentru a efectua doza de rapel.

Persoanele care au primit vaccinul de la compania Johnson & Johnson încă nu au recomandare pentru a efectua doza de rapel. În perioada următoare, datele ştiinţifice vor recomanda fie necesitatea dozei de rapel şi tipul vaccinului care ar fi benefic să fie utilizat în cazul acelor persoane”, a explicat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit evz.ro.

Carantinare pe sate într-o comună din Botoșani

Încă o comună din județul Botoșani urmează să fie carantinată, însă nu în totalitate. Este vorba de comuna Curtești, unde incidența a ajuns la 6,23 la mia de locuitori .și unde autoritățile județului iau în calcul carantinarea pe sate. Și asta pentru că, spune prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, carantinarea tuturor celor șase sate din comună ar presupune un efort deosebit pentru forțele de ordine în a asigura triajul celor care tranzitează sau ies din respectivele comune, drept pentru care vor fi carantinate și impuse restricții doar în localitățile cu focare COVID, respectiv Băiceni, Mănăstirea Doamnei și Curtești.

Am primit avizul de la Institutul Național de Sănătate Publică pentru comuna Curtești, care are șase sate. În momentul în care aș carantina comuna cu cele șase localități ar fi un consum imens de forțe. În ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență vom stabili satele din Curtești care vor fi carantinate, și în special cele în care există focare, respectiv Băiceni, Mănăstirea Doamnei, Curtești. Aceste sate sunt în Zona metropolitană a municipiului Botoșani și va fi complicat de verificat, având în vedere că mulți cetățeni din Mănăstirea Doamnei, Băiceni, Curtești, lucrează în muncipiul Botoșani. Va fi un efort imens din partea forțelor de ordine, pentru că vor avea voie pe declarație pe proprie răspundere să meargă în municipiul Botoșani și aici se vor încadra toate acele excepții prevăzute de prevederile legale și fiind comune litrofe va fi un efort deosebit pentru forțele de ordine în a asigura triajul celor care tranzitează sau ies din respectivele comune”, a precizat prefectul județului Botoșani. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență urmează să se întrunească până la sfârșitul acestei săptămâni pentru a lua o decizie în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *