Chestorul Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi, dezaprobă organizarea congresului PNL, cu 5.000 de delegați și în timp ce numărul cazurilor de Covid crește alarmant, iar clasele școlilor se închid una după alta.
“Deoarece, în ultimele luni, liberalii au pus țara și problemele ei pe ultimul plan, îmi permit să le fac o sugestie, privind câteva subiecte de dezbatere: sărăcirea cetățenilor români, șomajul, alocațiile copiilor, salariul minim, pensia minimă, lipsa măsurilor de sprijin a IMM-urilor, inflația, explozia prețurilor la energie, cursul euro, deficitul de cont curent, deficitul balanței comerciale, împrumuturile la dobânzi uriașe”, precizează deputatul Marius Constantin Budăi.
Președintele executiv al PSD Botoșani mai arată și că, prin gestul de a sfida românii în pandemie, liberalii au zădărnicit inclusiv campania de vaccinare.
„Clasele școlilor se închid una după alta, dar ei fac congres cu 5.000 de oameni. Spre exemplu, copii din șapte unități de învățământ botoșănene învață, de astăzi, online. Așa că, o altă temă de dezbatere pentru liberali ar trebui să o reprezinte eșecul campaniei de vaccinare, achizițiile sau nu, de o sută de milioane de vaccinuri. Și ar putea încheia întrebându-se dacă au zădărnicit sau nu combaterea pandemiei, organizând un congres cu 5000 de persoane, în timp ce cetățenilor români li se cere să fie precauți…”, mai arată deputatul Budăi.
Chestorul Camerei Deputaților concluzionează că liberalii se ghidează după același principiu de când au ajuns la guvernare: totul pentru ei, nimic pentru oameni!
Sursa: comunicat PSD