Un incendiu izbucnit la un depozit de furaje a fost stins, luni seară, înainte să producă pagube materiale însemnate pentru două familii din satul Corjăuți, comuna Hilișeu – Horia. Totul a pornit după ce construcția, de aproximativ 20 metri pătrați, a luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit, potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Botoșani.
Flăcările au cuprins, în scurt timp o parte acoperișurile unui adăpost de animale și a unei magazii, un gard, dar și parte din alte două anexe din gospodăria vecină. Alertați, pompierii militari din Dorohoi, dar și voluntarii din comună, au ajuns la fața locului, în cel mai scurt timp, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Salvatorii au constatat că exista pericolul ca flăcările să se extindă la alte anexe, dar și la locuințe și au intervenit, rapid, pentru stingerea incendiului. Au ars depozitul de furaje, aproximativ trei tone de nutrețuri, zece metri liniari dintr-un gard de lemn, câte zece metri pătrați din acoperișurile unei magazii și a grajdului de animale, dar și câte doi, respectiv trei metri pătrați din două anexe aflate în gospodăria vecină.
„Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm: efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice; nu folosiţi instalaţii electrice improvizate; la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional; verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate; nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite; nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent”, susține purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.