Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitaților în perioada 27 septembrie-10 octombrie. Potrivit ANM, în Moldova, media temperaturilor maxime va scădea de la 19 grade pe 27 septembrie, până la 15 grade în intervalul 28 septembrie – 2 octombrie, apoi va crește din nou spre 18…19 grade, între 6 și 10 octombrie.
Media minimelor termice va coborî de la 11 grade în prima dimineață, până spre 5 grade în dimineața zilei de 3 octombrie. Ulterior va crește, astfel încât în intervalul 6 – 10 octombrie se va situa în jurul unei valori medii regionale de aproximativ 8 grade. Probabilitatea pentru ploi slabe va fi redusă.