Un nou medicament antiviral pentru prevenirea infectării cu Sars-Cov-2 se află în faza de testare, potrivit anunțului făcut de compania Pfizer. Potrivit anunțului făcut de companie, noul medicament denumit PF-07231332, se va administra oral și va fi testat pe până la 2.660 de adulți sănătoși cu vârste de peste 18 ani care trăiesc în aceeași locuință cu o persoană infectată cu Sars-Cov-2 sau care a dezvoltat simptomele Covid-19.
Testul presupune și adminstrarea unei mici doze de ritonavir, un medicament mai vechi, utilizat în schemele de tratament pentru infecția cu HIV.
În afară de Pfizer, alte companii farmaceutice precum Merck și Ridgeback Biotherapeutics au început testele pentru medicamentul molnupiravir, ce ar trebui să prevină îmbolnăvirea de Covid la persoanele deja infectate sau expuse la coronavirus, relatează Digi24.
FDA a autorizat a treia doză de vaccin anti-Covid pentru a fi administrată de urgenţă în cazul persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, precum şi a populaţiei vulnerabile cu vârste de peste 18 ani.
Experţii recomandă ca doza suplimentară să fie administrată la cel puţin şase luni de la momentul primirii celei de-a doua doze din serul Pfizer, transmite postul NBC News, citat de News.ro. A treia doză de vaccin anti-COVID are, însă, nevoie şi de aprobarea Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC).
Un grup de experţi din cadrul CDC urmează să se întâlnească zilele acestea pentru a discuta despre siguranţa şi eficienţa dozei suplimentare a vaccinunului anti-COVID. Specialiştii vor vota joi pentru a stabili cine se califică pentru a primi cea de-a treia doză a vaccinului anti-COVID.
Potrivit sursei citate, este nevoie de recomandarea grupului CDC, numit Advisory Committee on Immunization Practices (ACIP), înainte de administrarea dozelor. A treia doză a vaccinului Pfizer ar putea fi administrată imediat, în cazul în care şeful CDC, dr. Rochelle Walensky, va semna recomandarea comitetului.
Comitetul consultativ a sugerat şi că persoanele care lucrează în mediu cu risc mare de expunere, precum lucrătorii sanitari şi profesorii, ar trebui să fie eligibili pentru a treia doză. Acest lucru se reflectă în autorizaţia emisă miercuri.
În săptămânile următoare sunt aşteptate mai multe informaţii privind siguranţa şi eficienţa dozei suplimentare a vaccinului anti-COVID.
Joi, grupul de consilieri de la CDC va discuta situaţia celor vaccinaţi cu seruri Moderna şi Johnson & Johnson, având în vedere că autorizaţia emisă miercuri de FDA îi vizează doar pe cei imunizaţi cu Pfizer.
Moderna a prezentat FDA informaţii despre doza sa suplimentară, iar Johnson & Johnson urmează să facă acelaşi lucru.
Sursa: RomaniaTV