Sâmbătă după-amiază, jandarmii botoșăneni, în cooperare cu lucrători din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1, au desfășurat o acțiune preventivă în localitatea Tudora, pentru combaterea răspândirii infecțiilor cu COVID-19, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.
Potrivit sursei citate, activitatea a avut un caracter proactiv, iar cetățenii și agenții economici au fost îndrumați în vederea respectării măsurilor stabilite în urma carantinării localității, fiind distribuite măști de protecție și modele de declarații pe propria răspundere celor care nu aveau.
55 de autovehicule au fost oprite în cele trei filtre rutiere dispuse la intrările în localitate, conducătorii acestora fiind verificați cu privire la motivul deplasării.
”Din cei 78 de locuitori verificați, în două cazuri au fost aplicate avertismente scrise, pentru nerespectarea prevederilor Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență prin care s-a hotărât carantinarea localității, iar cinci persoane au fost avertizate verbal și li s-a explicat importanța aplicării măsurilor profilactice sanitare”, a precizat Izotov.
Misiunile efectivelor M.A.I. se vor organiza pe toată durata perioadei de carantină, respectiv până pe data de 07 octombrie, la ora 06.00.