Polițiștii botoșăneni cer sprijinul populației pentru identificarea unui bărbat dat dispărut de familie.
”Astăzi, 20 septembrie 2021, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 64 de ani, din comuna Avrămeni, a părăsit domiciliul în aceeași zi, dimineața, la orele 03:00, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
MATICIUC DORIN are următoarele semnalmente: 1,79 m înălțime, 70 de kg, ochi verzi, păr grizonat, poartă barbă. Vestimentație: hanorac închis la culoare, pantaloni negri, papuci din cauciuc, fes de culoare neagră.
*Cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!*, este apelul polițiștilor.