Pompierii botoșăneni intervin pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o locuință, luni seară, de pe raza localității Leorda. Două persoane, mamă și fiică, au suferit arsuri de gradul 2 și 3, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani. Potrivit sursei citate, mama, de 78 de ani, a fost scoasă din casa cuprinsă de flăcări de către vecini.
”Fiica, de 45 de ani, a fost găsită într-o anexă, inconștientă, de către doi doi pompieri, plt.maj. Teodor Nedelcu și plt.adj. Paul Popovici, aflați în timpul liber și care au fost sunați din dispeceratul unității întrucât locuiesc în comună. Acestea au fost preluate de către echipajele Serviciului Județean de Ambulanță și SMURD, aflate la fața locului si transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a spus Lupu.
Se acționează, în continuare, cu trei autospeciale cu apă și spumă, pentru a limita propagarea incendiului, care se manifestă pe o suprafață de cca 100 mp., la alte construcții din gospodăriile vecinilor.Cauza probabilă a incendiului : jar căzut din sobă pe materiale combustibile.