Dinamo a mai bifat un eșec, al 6-lea consecutiv în Liga 1, după 1-2 cu FC Botoșani, pe teren propriu. Gabi Torje, cel care a marcat primul gol pentru „câini” după o lună și jumătate, i-a răspuns la final lui Andrei Patache, fundașul moldovenilor afirmând înainte de joc că „ar fi o rușine” să nu o învingă pe gruparea roș-albă.
„Nimeni nu va avea meciuri ușoare cu noi, nici nu știu cum îl cheamă pe fundașul lor dreapta, care a zis ca ar fi o rușine să nu bată Dinamo. Să nu uite că Dinamo e o emblemă în România! Botoșaniul are doar sportivi de contact, de lupte, care au ajuns la Olimpiadă. FC Botoșani n-are vreun titlu în istoria fotbalului românesc. Să se gândească înainte să vorbească de Dinamo București!. Cine analizează fiecare meci cred că-și va da seama că am arătat mult mai bine decât cu FCSB, din toate punctele de vedere. Suntem în creștere, am avut și absenți, jucători noi. Venim cu plusuri. Dinamo nu se va bate la evitarea retrogradării. Am avut ocazii și înainte de a se stinge nocturna. Nu s-a stins și nocturna și n-a mai jucat bine Botoșaniul după aceea. Au avut gol dintr-o schimbare de direcție și un penalty, care am înțeles că a fost, dar n-am văzut bine. Probabil toți se așteptau după 0-2 în minutul 17 să luăm 5, dar am arătat maturitate. Suntem pregătiți, putem pune presiune cu o echipă foarte bine cotată”, a declarat Torje.
Sursa: gsp
Parcă aveam și noi câțiva fotbaliști la olimpiada desfășurată anul acesta. Dinamo are performanțe în fotbal, prin anii ’70. Frumoasă istorie!