PET-uri, ambalaje din plastic şi hârtie, cutii, sticle şi alte resturi menajere, aruncate la întâmplare, au fost strânse de pompierii botoșăneni în urma participării la “Ziua Națională de Curățenie”. Acțiunea s-a desfășurat astăzi, în zona pădurilor Lebăda, Gorovei și gării Săveni.
”Pompierii au răspuns astfel invitației Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Botoșani, care derulează acest proiect la nivel local, și împreună cu alți voluntari, au dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la protejarea naturii și păstrarea unui mediu curat și sănătos. Zonele în care s-au deplasat pompierii au fost ecologizate, iar gunoaiele găsite au fost adunate şi depozitate în saci de unică folosinţă”, a precizat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Participarea pompierilor la această activitate a avut ca scop și promovarea acțiunilor bazate pe spirit civic și voluntariat, aceștia participând la toate campaniile dedicate mediului înconjurător. „Curățenie în toată țara, într-o singură zi”- este motto-ul sub care s-au desfăşurat, anul acesta, acțiunile de ecologizare.
Și jandarmii botoșăneni au participat încă o dată la Ziua de Curățenie Națională.
”Ploaia mocănească din această dimineață nu ne-a împiedicat să luăm la pas Pădurea Rediu, în încercarea de a-i reda farmecul natural, prin eliberarea de deșeurile abandonate printre arbori. Expresia ,,Gunoi lași, gunoi găsești” și-a pierdut acum puțin din semnificație prin implicarea voluntarilor. Sperăm ca zonele ecologizate prin eforturile participanților la această campanie să rămână curate pentru cât mai mult timp și să motiveze oamenii să depoziteze deșeurile casnice doar acolo unde le este locul, adică în spațiile special amenajate”, a declarat Dan Izotov, Purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.