Josef Balla are 46 de ani și este din Cluj-Napoca. Se numără printre cei care au supraviețuit Covid-19 și asta în ciuda faptului că a ajuns la Terapie Intensivă. El a stat o săptămână acasă, sub medicamentație, iar după 5 zile a chemat salvarea pentru că nu mai putea să respire, potrivit stirileprotv.ro.
Apoi, a ajuns la UPU, unde a trebuit să aștepte mai bine de 4 ore până s-a eliberat un pat în ATI. După ce a ieșit din ATI a fost puternic marcat de moartea unor colegi de salon: „Foarte ușor se moare. Discutau asistentele cu colegul de pat 5-10 minute, iar după 20 de minute era mort, era în sacul de nailon”.
Chinul bărbatului a durat mai bine de două luni. O lună și câteva zile în spital și încă o lună a mai folosit oxigenul acasă.
Toată familia s-a vaccinat. El și cele două fete s-au vaccinat cu Pfizer, iar soția cu Astra Zeneca. „În afară de vaccin, altă soluție nu avem. Este singura șansă să scăpăm”, a declarat Josef Balla.
Povestea acestuia a fost publicată pe contul de Facebook Ro Vaccinare, punctându-se faptul că aceasta este o poveste tristă, dar cu final fericit și că multe povești au avut un sfârșit tragic.
“Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19!”, punctează reprezentanții paginii Ro Vaccinare.