Consiliul Superior al Magistraturii a decis prelungirea delegării judecătorului Filipoaia Mihai Mureș, în funcția de președinte al Judecătoriei Darabani, începând cu 24 septembrie. Decizia a fost luată în ședința Secției pentru Judecători, din 16 septembrie.
Tot atunci s-a aprobat propunerea de prelungire a delegării judecătorului Gina Alina Hanachiuc în funcția de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Botoşani, începând cu data de 21 septembrie 2021.
Hanachiuc nu va ocupa această funcție mai mult de șase luni, în timp ce judecătorul Filipoaia va fi la conducerea Judecătoriei Darabani până la ocuparea funcţiei, prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de
6 luni.