Cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălțarea Sfintei Cruci, care este sărbătorită pe 14 septembrie 2021.
În această zi, se sărbătoresc două evenimente deosebite din istoria Lemnului Sfintei Cruci. Primul eveniment este reprezentat de aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie, anul 335.
Cel de-al doilea eveniment este caracterizat de întoarcerea Sfintei Cruci de la perși în anul 629 pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste la biserica Sfântului Mormânt sau a Sfintei Cruci din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor la 14 septembrie 630.
Această sărbătoare este considerată cea care anunță sfârșitul verii și începutul toamnei.
Înălțarea Sfintei Cruci, obiceiuri și tradiții
La slujba din această zi, femeile merg la biserică cu mai multe plante, printre care busuioc, mentă, maghiran, mătrăguă, năvalnic sau cimbru. Acestea sunt considerate plante magice și îi apără pe oameni de diverse boli. Ele trebuie așezate la icoane.
Busuiocul mai poate fi pus și în apa animalelor și păsărilor pentru a fi ferite de boli.
Oamenii mai duc la biserică monede pe care le păstrează apoi în portofel pentru spor.
Preotul satului trebuie să sfințească viile sătenilor pentru ca recolta să fie bogată. Se dă startul culegerii viilor, însă conform tradițiilor populare în această zi nu trebuie culeși strugurii din ultima tufă, ci trebuie păstrați ca ofrandă, numindu-se strugurii lui Dumnezeu.
Se spune din bătrâni că este ziua în care se închide pământul, adică dispar insectele, reptilele si plantele ieșite în primăvară. Conform bătrânilor, șerpii, înainte de a intra în pământ, se strâng mai mulți într-un loc și creează o piatră nestemată.
Pentru cei morți, se dau de pomană vase noi, pline cu apă curată sau lapte și miere, un colac și o lumânare.
Este o zi de post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului și a trupului. Dar dacă, totuși, se mănâncă, trebuie să se evite nucile, usturoiul, prunele și peștele.
Sursa: StirilePROTV